Biblia Ortodoxă

Lucrarea demonilor în sufletele noastre.

Cum se manifestă îndrăcirea?

Istorisirea capitolului al 5-lea din Evanghelia după Marcu despre vindecarea îndrăcitului răstoarnă speculațiile acelor raționaliști care nu cred în existența duhurilor necurate și încearcă să explice cazurile de îndrăcire printr-o stare de boală a omului – epilepsie, tulburare nervoasă etc.

Relatarea Sf. Marcu și amănuntele pe care el le dă (trecerea demonilor în porci, pieirea turmei de porci, vindecarea îndrăcitului după aceasta) nu se împacă însă cu asemenea explicații.

Aici alegerea este clară: ori respingem relatarea evanghelică, socotind-o neverosimi­lă, ori admitem existența puterii rele.

Forma cea mai puternică de îndrăcire apare când omul pierde orice control asupra sa și se află sub deplina stăpâ­nire a demonilor.

Actiunile lui dau în vileag pierderea nu numai a rațiunii, ci până și a celor mai elementare instincte, chiar și a instinctului de conservare.

În starea aceasta, el se poate sinuci­de, se poate schilodi singur; o întristare și o suferință inexplica­bilă îi sfâșie inima; noaptea și ziua țipă și se lovește de pietre.

În același timp, el posedă o forță uriașă, nefiresc de mare, așa încât rupe lanțurile și nimeni nu poate să-l potolească.

Din forța crizelor se poate vedea că în nefericitul posedat se ascunde nu un sin­gur demon, ci o legiune întreagă.

Mult mai des se întâlnesc acele cazuri de îndrăcire periodică, ale cărei crize sunt legate îndeobște de anumite momente ale slujbelor sau de anumite cântări bisericești.

Îndrăcirea nu se exprimă însă doar prin asemenea mani­festări evident anormale.

Deosebit de evidentă este prezența puterii vrăj­mașului în crizele de patimă furtunoasă, distrugătoare: mânie, gelozie, trufie, desfrânare, tristețe etc.

În descrierile literare ale afectelor găsim acest moment al pierderii stăpânirii de sine și sentimentul că ne domină o putere irezistibilă.

Aproape aceeași înrâurire a puterii rele o simt și sinucigașii înaintea pasului fatal.

Noi, oamenii, ne aflăm însă mereu sub influența unei puteri întunecate, care este simțită clar de aceia cu inimă curată și viață dreaptă ca fiind putere a diavolului.

Această putere se face simți­tă mai ales prin ideile obsesive și prin imaginile seducătoare, care în limbajul ascetic poarta numele de momeli dia­volești.

Oamenii needucați duhovnicește le iau de obicei drept idei și dorințe proprii și nu numai că nu văd necesitatea de a se lupta cu ele, ci, dacă sunt colorate într-o nuanță plăcută și senzuală, și le provoacă iarăși când dispar, se desfa­tă de ele, le rețin în minte și își încordează imaginația ca să le decoreze cu noi amănunte, și mai atrăgătoare.

E vorba de insuflarea neîndoielnică a unei puteri duhovnicești străine.

Cel mai limpede se simte asta în tim­pul rugăciunii, când ideile încep să se îmbulzească în minte cu o stăruință deosebită, de parcă s-ar strădui să-L ascundă pe Dumnezeu de ochiul duhovnicesc al celui care se roagă.

Doar printr-o mare încordare a voinței reușim să ne ținem atenția legată de sfintele cuvinte ale rugăciunii.

Sfântul Ioan de Kronştadt spune că diavolul stă în inimile noastre printr-o anumită moleșeală, vlăguire și lenevie față de orice lucru bun și folositor, mai ales față de credință și de cucernicie, care cer luare-aminte și trezvie a inimii și, în general, efort duhovnicesc.

Dia­volul șade în inimile noastre și prin irascibilitate; ne îmbolnăvim de orgoliu, nu suferim nici cea mai mică contrazicere, piedică materială sau duhovnicească, nici măcar un cuvânt lipsit de netezime sau grosolan.

Lupta cu duhul răutății în toate manifestările ­lui se sprijină pe legătura vie cu Domnul nostru Iisus Hristos.

Trebuie neapărat să ținem minte că prin propriile puteri nici un om nu poate să îndure această luptă și că va fi biruit dacă nu cere ajutor de la Dumnezeu.

Părerea de sine, încrederea în sine duc la pieire și sunt dinainte sortite unei înfrângeri rușinoase.

Detalii pe: http://www.cuvantul-ortodox.ro/indracirea-lucrarea-demonica-in-sufletul-omenesc/

@Ortodoxie ☦

Comentarii la Cartea Iona – 4

Biblia Ortodoxă

Comentarii la Cartea Iona – 3

Biblia Ortodoxă

Comentarii la Cartea Iona – 2

Biblia Ortodoxă

Comentarii la Cartea Iona – 1

Biblia Ortodoxă

Biblia Ortodoxă pinned «Cum citim acasă Sfânta Scriptură? În aceste vremuri de grea încercare este bine să citim cât mai des Cuvântul lui Dumnezeu. Bine ar fi să citim Biblia strict după îndrumările părinților noștri duhovnicești, însă pentru aceia care nu au posibilitatea de a…»

Slava lumească e ca o stâncă pe fundul mării pe care corabierul n-o cunoaște până ce partea de jos a corabiei se lovește de ea și se umple de apă.

În sufletul iubitor de slavă deșartă se întorc iar patimile care au fost odată biruite.

Când duhul necurat a ieşit din om, umblă prin locuri fără apă, căutând odihnă şi nu găseşte.

Atunci zice: Mă voi întoarce la casa mea de unde am ieşit; şi venind, o află golită, măturată şi împodobită.

Atunci se duce şi ia cu sine alte şapte duhuri mai rele decât el şi, intrând, sălăşluiesc aici şi se fac cele de pe urmă ale omului aceluia mai rele decât cele dintâi (Matei 12, 43-45).

Când duhul cel necurat iese din om, umblă prin locuri fără apă, căutând odihnă, şi, negăsind, zice: Mă voi întoarce la casa mea, de unde am ieşit.

Şi, venind, o află măturată şi împodobită.

Atunci merge şi ia cu el alte şapte duhuri mai rele decât el şi, intrând, locuieşte acolo; şi se fac cele de pe urmă ale omului aceluia mai rele decât cele dintâi (Luca 11, 24-26).

@Ortodoxie ☦

Inima omului

Dumnezeu este precum s-a scris: «Soarele dreptății» (Maleahi 4, 2), revărsând peste toți razele bunătății.

Dar sufletul se comportă prin hotărârea liberă a voii lui: ca ceara, prin iubirea față de Dumnezeu, sau ca lutul, prin iubirea de cele pământești.

Precum lutul se usucă sub razele soarelui iar ceara se înmoaie, la fel sufletul iubitor de pământ și de lume, îndemnat fiind de Dumnezeu și împotrivindu-se, prin hotărârea voii sale se învărtoșează ca lutul și se împinge pe sine spre pierzanie, asemenea lui Faraon.

Dar sufletul iubitor de Dumnezeu se înmoaie ca ceara și, primind formele și întipăririle dumnezeiești, se face lăcașul lui Dumnezeu în duh (Efeseni 2, 22).

Sfântul Maxim Mărturisitorul

Viața Sf. Maxim Mărturisitorul: https://t.me/VietileSfintilor/50

@Ortodoxie ☦

Cum pune diavolul șaua pe om

Omul pune pe cal mai întâi poclada, apoi șaua; strânge bine tafturul, îi așează în gură zăbala de la frâu, pune piciorul în scară și apoi îi sare în spate.

Tot așa pune și dracul stăpânire pe om, încetul cu încetul: mai întâi îi aruncă o pofta mai mică, apoi altele, din ce în ce mai mari și mai vinovate.

Și după ce ți-a sărit în spate și te hățuiește bine, mai fă tu, omule, ceva ca să scapi de necurat sau mai zi dacă ai ce zice.

Cel ce este credincios în foarte puţin şi în mult este credincios; şi cel ce e nedrept în foarte puţin şi în mult este nedrept.

Sfânta Evanghelie după Luca 16, 10.

@Ortodoxie ☦

Nu știu

Au mers odată niște bătrâni la avva Antonie și era avva Iosif cu dânșii. Vrând bătrânul să îi încerce, a pus înainte un cuvânt din Scriptură.

Apoi a început de la cei mai tineri a întreba ce este cuvântul acesta, iar fiecare zicea după puterea sa.

Bătrânul răspundea fiecăruia: Încă nu ai aflat.

La sfârșit îl întreba și pe avva Iosif: Tu cum zici că este cuvântul acesta?

El răspundea: Nu știu.

Deci, zice avva Antonie: Cu adevărat avva Iosif a aflat calea, căci a zis "Nu știu".

Să nu ne grăbim a interpreta Sfânta Scriptură după mintea noastră, oricât de îmbunătățiți ne-am vedea pe noi înșine, căci mare este primejdia de a cădea în patima mândriei, iar de acolo vine tot răul.

Așa cum Lucifer a căzut din mândrie, la fel putem și noi să cădem oricând.

Să nu lăsăm capcanele diavolului să ne împiedice să ajungem la destinația noastră finală cea mai de dorit: Împărăţia Cerurilor.

@Ortodoxie ☦

Un frate a zis către Părintele Pimen:

- Mă tulbur și vreau să plec de aici. Aud cuvinte nefolositoare de la un frate și mă smintesc.

- Nu sunt adevărate cele ce ai auzit.

- Cel ce mi-a spus este credincios.

- De ți-ar fi fost credincios, nu ți-ar fi spus unele ca acestea, iar tu nevăzând, să nu crezi niciodată cele auzite. Nici Dumnezeu, auzind strigarea Sodomei, n-a crezut până ce S-a pogorât să vadă cu ochii Săi.

- Părinte, eu cu ochii mei l-am văzut pe el greșind.

Acestea auzindu-le starețul a căutat spre pamant, a luat de jos un pai mic și a zis fratelui:

- Ce este acesta?

- Acesta este un pai.

Atunci căutând spre înălțimea casei și arătând spre bârna pe care era rezemat acoperișul, a zis:

- Dar aceasta ce este?

- Aceasta este bârna.

Și a zis starețul către frate:

Pune în inima ta că pacatele tale sunt ca bârna aceea, iar greșeala fratelui de care grăiești este ca paiul acesta și nu vei mai avea tulburare.

Citește capitolul 7 din Sfânta Evanghelie după Matei (click aici).

@Ortodoxie ☦

Cum citim acasă Sfânta Scriptură?

În aceste vremuri de grea încercare este bine să citim cât mai des Cuvântul lui Dumnezeu. Bine ar fi să citim Biblia strict după îndrumările părinților noștri duhovnicești, însă pentru aceia care nu au posibilitatea de a fi ghidați îndeaproape, prezentăm mai jos câteva recomandări practice:

1. Să citim totdeauna cu mare atenție și cu deosebită evlavie fiecare cuvânt din Sfânta Scriptură, conștienți fiind că fiecare literă are un rost anume și că nu avem dreptul să îi denaturăm sensul.

Sfinții Părinţi ne învață să consultăm mereu explicațiile celor luminați de Dumnezeu spre înțelegere și să cerem lămuriri, atât de la Tatăl nostru cel Ceresc (în rugăciune smerită, acceptând că unele sensuri nu ne sunt date a le desluși în păcătoşenia noastră) cât și de la slujitorii Săi mai învățați (sfinții, părinții, profesorii).

Este bine ca înainte de a deschide Sfânta Scriptură să citim măcar rugăciunile începătoare. Cei mai evlavioși adaugă Psalmul 50 și alte câteva scurte rugăciuni: https://t.me/BibliaOrtodoxa/12.

2. Să ne amintim că Biblia nu este o carte oarecare, ci însăși declarația de dragoste a lui Dumnezeu către noi, fiii Lui cei risipitori și răi.

Biblia este cutia ce cuprinde toate scrisorile de dragoste ale lui Dumnezeu către noi. Ele exprimă dorul Său arzător de împăcare, însoţire şi unire cu noi și nu au fost scrise spre a rămâne nedesfăcute, observă Anthony Coniaris în lucrarea Vitamine duhovnicești pentru întărirea sufletului. Zi de zi cu Hristos de-a lungul anului bisericesc, volumul 1.

E nevoie de foarte multă stăruință, implicare și sinceritate în cercetarea Sfintei Scripturi. Să citim în liniște și netulburați de agitația lumii: să ne oprim telefoanele, televizoarele, alarmele și să lăsăm deoparte orice ne-ar putea distrage.

3. Chiar dacă lectura duhovnicească se realizează cu sufletul, trupul nostru are și el nevoie să se găsească pregătit de primirea dumnezeieștilor cuvinte.

Să îngenunchem, de ne este cu putință, pe toată durata lecturii și să facem câteva metanii sau închinăciuni înaintea de aceasta, după posibilitate.

4. Să nu uităm să mulțumim Domnului la final, căci doar din mila Sa cea mare ne-am învrednicit a citi de viață dătătoarele Sale cuvinte.

5. Să încercăm, pe cât posibil, să ne stabilim un program de lectură și o anumită cantitate de text spre a fi parcurs deodată, pentru a ne clădi o conduită duhovnicească și a ne întări astfel disciplina sufletească și trupească.

Dragul nostru Părinte Arhimandrit Teofil Părăian de la Sfânta Mănăstire Sâmbăta de Sus ne sfătuia să includem în programul nostru de viață duhovnicească și citirea a două capitole din Noul Testament în fiecare zi.

Mulți duhovnici ne sfătuiesc să nu ne grăbim a devora Sfânta Scriptură, ci să o savurăm cu multă cumpătare, ferindu-ne să ne aruncăm asupra locurilor mai greu de digerat ale Vechiului Testament și să așteptăm cu răbdare să fim pregătiți pentru acestea.

În limita timpului disponibil, vom publica aici o serie de explicații și comentarii biblice, spre o mai bună înțelegere a Sfintei Scripturi.

Dacă sunteți interesați, vă rugăm să vă alăturați canalului nostru.

Doamne ajută!

Biblia Ortodoxă

Psalmul 50

Miluiește-mă, Dumnezeule, după mare mila Ta și după mulțimea îndurărilor Tale șterge fărădelegea mea.

Mai vârtos mă spală de fărădelegea mea și de păcatul meu mă curățește.

Că fărădelegea mea eu o cunosc și păcatul meu înaintea mea este pururea.

Ție Unuia am greșit și rău înaintea Ta am făcut, așa încât drept ești Tu întru cuvintele Tale și biruitor când vei judeca Tu.

Că iată întru fărădelegi m-am zămislit și în păcate m-a născut maica mea.

Că iată adevărul ai iubit; cele nearătate și cele ascunse ale înțelepciunii Tale mi-ai arătat mie.

Stropi-mă-vei cu isop și mă voi curăți; spăla-mă-vei și mai vârtos decât zăpada mă voi albi.

Auzului meu vei da bucurie și veselie; bucura-se-vor oasele mele cele smerite.

Întoarce fața Ta de la păcatele mele și toate fărădelegile mele șterge-le.

Inimă curată zidește întru mine, Dumnezeule și duh drept înnoiește întru cele dinlăuntru ale mele.

Nu mă lepăda de la fața Ta și Duhul Tău Cel Sfânt nu-l lua de la mine.

Dă-mi mie bucuria mântuirii Tale și cu duh stăpânitor mă întărește.

Învăța-voi pe cei fără de lege căile Tale și cei necredincioși la Tine se vor întoarce.

Izbăvește-mă de vărsarea de sânge, Dumnezeule, Dumnezeul mântuirii mele.

Bucura-se-va limba mea de dreptatea Ta. Doamne, buzele mele vei deschide și gura mea va vesti lauda Ta.

Că de ai fi voit jertfă, ți-aș fi dat; arderile de tot nu le vei binevoi.

Jertfa lui Dumnezeu: duhul umilit; inima înfrântă și smerită Dumnezeu nu o va urgisi.

Fă bine, Doamne, întru bună voirea Ta, Sionului, și să se zidească zidurile Ierusalimului.

Atunci vei binevoi jertfa dreptății, prinosul și arderile de tot; atunci vor pune pe altarul Tău viței.

Rugăciune pentru înțelegerea dumnezeieștilor cărți

Doamne, Iisuse Hristoase, deschide-mi ochii inimii ca să ascult cuvântul Tău şi să-l înţeleg pe el şi să fac voia Ta, că nevrednic sunt eu pe pământ!

Să nu ascunzi de la mine poruncile Tale, ci să-mi descoperi ochii mei, ca să cunosc minunile din legea Ta.

Arată-mi mie cele nearătate şi cele ascunse ale înţelepciunii Tale, spre Tine nădăjduiesc, Dumnezeul meu, ca Tu să-mi luminezi mintea şi gândul cu lumina înţelegerii Tale, ca nu numai să citesc cele scrise, ci să le şi fac pe ele.

Ca nu spre păcat să citesc vieţile şi cuvintele sfinţilor, ci spre înnoire şi spre luminare şi spre sfinţirea şi mântuirea sufletului şi spre moştenirea vieţii veşnice.

Că tu eşti luminarea celor ce zac în întuneric şi de la Tine este toată darea cea bună şi tot darul cel desăvârşit. Amin!

Rugăciune pentru citirea cu folos a Sfintei Scripturi

Strălucește în inimile noastre, Iubitorule de oameni Doamne, lumina cea neînserată a cunoștinței dumnezeirii Tale și deschide ochii cugetului nostru spre cunoașterea evanghelicelor Tale propovăduiri.

Pune întru noi și frica de fericitele Tale porunci, ca poftele trupești cu totul călcându-le, viață duhovnicească să petrecem, toate cele ce sunt spre plăcerea Ta cugetându-le și făcându-le.

Că Tu ești luminarea și sfințirea și mântuirea sufletelor noastre și Ție slavă înălțăm: Tatălui și Fiului și Sfântului Duh, acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.

Biblia Ortodoxă

Rugăciunile începătoare | Doxologia
https://doxologia.ro/rugaciune/rugaciunile-incepatoare

Nu daţi cele sfinte câinilor, nici nu aruncaţi mărgăritarele voastre înaintea porcilor, ca nu cumva să le calce în picioare şi, întorcându-se, să vă sfâşie pe voi. (Matei 7, 6)

Ce înseamnă expresia aceasta din Evanghelii, folosită deseori fără nici o justificare? În mod curent defineşte comiterea unui sacrilegiu.

Este, cu alte cuvinte, vorba de o deconspirare a unor taine care nu trebuie să ajungă la urechea celor mulţi.

Zvârlirea mărgăritarelor la porci exprimă un punct de vedere al elitei prin care înţelegem că anumite informaţii trebuie ferite de vulg, altfel spus, se cuvine păzite de vulgarizare.

În consecinţă, m-am întrebat de ce un adevăr cunoscut de un număr mare de oameni riscă prin aceasta să fie viciat. Oare nu poate avea loc o comunicare în sensul bun al cuvântului?

Dacă cei mulţi au acces la o taină, aceasta îşi pierde influenţa binefăcătoare? Oare rostul principal al unui învăţat sau chiar al unui iluminat nu este tocmai acesta, de-a dărui învăţătura sa mulţimilor?

Dacă pornim de la convingerea că tot universul este aşezat pe un mare secret, iar dezvelirea acestuia ar coincide chiar cu distrugerea universului, atunci de bună seamă ascunderea este tot ce poate fi mai necesar.

Dar, pe de altă parte, fără a ne împărtăşi din substanţa secretului nu am putea trăi. La Cina cea de Taină, cei de faţă s-au împărtăşit din marele secret.

De atunci, din acele clipe, când a fost întemeiată euharistia, am primit o taină uriaşă, pe care sacerdoţii noii religii au slujit-o neîntrerupt.

Se poate spune că în momentul în care Domnul ni s-a dăruit drept jertfă, El a fost chiar mărgăritarul nepreţuit zvârlit maselor. Din această cauză a fost nevoie ulterior de instituţia Bisericii.

Fără Biserică şi fără filtrul sacerdotal, sacrificiul christic ar fi rămas mereu pricină de scandal, iar Domnul ar fi apărut mereu oamenilor într-un mod stupefiant de dureros, răstignit pe cruce, suferind şi primind dezaprobări ţâşnite nu atât din piepturile unor hulitori, cât ale unor ignoranţi.

A arunca mărgăritare la porci înseamnă a scăpa din vedere aspectul învăluirii. Învăluite, mărgăritarele nu mai pot fi profanate, iar porcii, logic, nu mai profanează.

Greşeala Reformei tocmai în aceasta a constat. Luteranii, prin impulsul lor de-a reface un creştinism originar, s-au descotorosit de veştminte. Au creat o biserică nudă, uluitoare prin miza ei, dar mai puţin eficace în plan duhovnicesc, aceasta în pofida uneori a unor pastori remarcabili.

Primii colonişti americani erau şi ei însufleţiţi de acelaşi ideal al unui creştinism evanghelic. Efectele acestui tip de mentalitate s-au regăsit până în perioada prohibiţiei, când nu s-au înmulţit virtuoşii, ci au prosperat gangsterii.

Şi la noi, proportions gardez, Oastea Domnului, cu toate bunele intenţii, a fost un experiment mai mult sau mai puţin ratat. Nu contează faptul că a fost interzisă, ci că o adevărată reformare a omului se realizează prin har şi nu prin sermonări repetate, ca să transformi crâşmele în case de rugăciune.

Când Domnul a avertizat că nu trebuie să aruncăm mărgăritare la porci, avea în vedere tocmai un viitor critic. El a intuit cu mult înainte un mare pericol, deoarece fiinţa sa era în simultaneitate cu tot ce avea să se întâmple.

În ziua de azi întâlnim pe toate cărările bunuri nepreţuite. Niciodată ca acum adevăruri majore de ordin spiritual nu au fost mai dezvelite şi aflate astfel la cheremul maselor!

Pe de o parte ne bucurăm, pe de alta ne îngrozim. Pentru a nu pieri în falia dintre mărgăritare şi porci, avem datoria să cultivăm în continuare misterul.

Bizar, imboldul blagian, eu nu strivesc corola de minuni a lumii, este mai actual ca oricând. Cina cea de Taină poate fi o asemenea minune protejată dacă oamenii o înţeleg şi o interiorizează.

Dan Stanca. Text preluat de pe:
https://doarortodox.ro/2021/02/15/ce-semnifica-expresia-domnului-nu-aruncati-margaritarele-voastre-inaintea-porcilor/

@Ortodoxie ☦