Doamna fostă ministră, fostă deputată, actuală ministră și, posibil, viitoare candidată la primăria capitalei, spunea niște lucruri îndrăznețe acum un an. Aici e un fragment din discursul aplaudat frenetic de susținătorii PAS și după care ea a devenit noua “steluță” a partidului.
Ieri aflam că Yandex a avut venituri de peste 7 milioane de euro în 2024. Fără să plătească un leu statului în care activează.
Doamna Belous, cum se face că dumneavoastră cunoașteți ce venituri are familia unui deputat și sugerați că nu ar fi declarat tot pentru că par “bolfoșei”, dar NU VEDEȚI când cei care fac milioane nu declară nimic? Asta nu e suspect? Ori experiența de 17 ani cu care vă lăudați face să vedeți vrăjmașii așa selectiv? Sau ochelarii galbeni îs de vină?
De ce un simplu cetățean continuă să fie privit cu lupa, în timp ce alții- pe care voi îi numiți “cel mai mare pericol pentru securitatea noastră” apropo- își permit luxul de a sfida regulile fără nicio consecință?
Spuneți că respectați banul public! Cum se manifestă respectul? Prin faptul că la bugetul de stat contribuie doar cei mai săraci? Iar pe milionari nu-i vedeți?
După 6 ani de guvernare PAS, procurorii încă găsesc banii în borcanele din beci, mitele de jumătate de milion de euro nu-s un motiv pentru a face pușcărie, companii care activează sub nasul vostru fac milioane din care nu ajunge 1 leu la stat, call centrele au furat de au rupt, dar voi tot aveți obrăznicia să spuneți că respectați ceva la acest popor.
Vă respectați doar locul călduț. Dar vine iarna. Aveți grija ca frigul să nu vă răcească și fotoliile.
Dacă vrem să creștem economia țării trebuie să fabricăm drone și să construim imobile de super hiper mega lux.
Ucidem agricultura și facem loc dronelor și caselor luxoase, în timp ce rata sărăciei este în creștere. În timp ce Europa ne mângâie pe cap, ne spune că suntem bravo și mai deschidem vreo 2 clustere- de parcă ele cer de mâncare.
Atunci când omul de rând se confruntă cu probleme reale, cum ar fi prețul gazului, i se spune că poate dormi și în cufaică.
Noi încă nu știm, dar asta tot e europenește.
Faptul că parlamentarii și-au stricat scările de afara doar ca să și le reconstruiască cu încălzire, în timp ce nouă ne spun să dormim în pulovere, e de o nesimțire absolută.
Suntem într-un context geopolitic sensibil și într-o perioadă tare anapoda. În 6 ani nu au găsit investitori, nu au găsit modalități de a crește economia (dimpotrivă), dar acum, când zboară dronele peste noi ca la ele acasă, noi decidem că e momentul să le fabricăm.
Sunt curioasă, cine își va asuma responsabilitatea în cazul în care Moldova va fi ținta unui atac intenționat? Cei care află că sediul lor e închiriat cu 4500€ din presă? Sau care află despre verișoare din presă?
Organizăm Forumuri de Securitate în timp ce suntem mai vulnerabili decât am fost vreodată.
Președinta curajoasă vorbește direct despre escaladarea războiului, de parcă i-ar da cineva premiu pentru cea mai mare prostie spusă. Adică noi, care nu avem nimic (în afară de macaroane pe urechi), le spunem marilor puteri ce trebuie să facă.
În timp ce acasă nu au reușit să construiască nimic în afară de haos și corupție mai mare decât era (cine ar fi crezut că asta e posibil!).
Trăim din inerție într-un absurd pe care l-am acceptat colectiv ca normalitate.
Dar uităm ca prostia lor o plătim noi. Cu bani, cu timp, cu viitorul nostru. Și, nu dă Doamne, cu viața noastră. Treziți-vă.
Natalitatea este una din problemele grave pe care le are Republica Moldova. Însă PAS a decis să o rezolve eficient: închizând maternități.
În ultimele luni au fost închise deja două: cea din Ștefan Vodă și Nisporeni. Fără explicații (pertinente) și fără soluții pentru oamenii care rămân fără lucru și pentru femeile însărcinate care urmau să nască acolo.
E foarte înduioșător să vorbești despre copilași și despre viitorul lor. Însă este meschin să îi folosești doar ca imagine pentru a obține capital politic, în timp ce le furi viitorul și condițiile minime de a veni pe această lume.
Asta a fost declarația Maiei Sandu după primul tur al alegerilor prezidențiale din 2024. De atunci tot așteptăm informații, dovezi și consecințe legale pentru cei care au îndrăznit să ne atace democrația așa mârșav.
Însă acestea întârzie să apară.
Ce nu întârzie deloc sunt declarațiile de acest fel constante despre război hibrid și cognitiv. Dar cine trebuie să se ocupe de acești oameni care ne atacă și despre care aveți dovezi? Nu cumva voi?
De ce azi la Forumul de Securitate- la doi ani după aceste afirmații- ați vorbit despre aceleași lucruri fără să vă asumați un strop de responsabilitate pentru lupta împotriva acestui fenomen? Ce trebuie să facă cetățeanul simplu cu astfel de informație? Nu cumva să se teama permanent și să spună mulțumesc de gaz cu 30 de lei, motorină cu 40, taxe și impozite până în cosmos, dar măcar vii? Că doar așa e pe timp de război, fie acesta și hibrid. Guvernarea ne-a speria periodic, și noi ne-om aminti cât de norocoși suntem că existați.
Sunt dușmani pe care poate nu-i știm la față, pentru că voi aveți dovezi, dar nu ni le arătați.
În schimb pe cei mai mari inamici îi întreținem din banii noștri, îi vedem zilnic cu așa declarații obraznice și mincinoase și trăim după regulile lor batjocoritoare. Dar nimic nu este veșnic. Încă niciun muritor de rând nu a fost excepție de la această regulă.
Dacă ditamai ministru a trăit la 14 grade, cine suntem noi, muritorii de rând, să cerem mai mult?
Modul obraznic în care acești “demnitari” își permit să se adreseze populației după o gestiune absolut fatală în toate domeniile, demonstrează doar un lucru: ei vor continua să o facă atât cât îi vom lăsa. Limita nu a fost atinsă, rîzîna se întinde constant, și tot nu se rupe.
Mă duc să-i lămuresc copilului de 2 ani jumate că trebuie să fie rezilient, responsabil și să rabde iarna asta.
PAS a spus în campanie că a păstrat pacea. Dar o guvernare care promite pace are și obligația să pregătească statul pentru riscurile unui război la graniță.
Din septembrie 2025 avem o lege care permite detectarea, neutralizarea și, în ultimă instanță, distrugerea dronelor care intră ilegal în spațiul aerian. Însă legea, singură, nu înseamnă capacitate de protecție.
Astăzi încă avem întrebări esențiale: ce sisteme de detectare și neutralizare sunt operaționale, dacă au fost adoptate toate actele necesare aplicării legii, câte adăposturi funcționale avem și cine despăgubește oamenii dacă o dronă le avariază locuința.
MD-ALERT este planificat abia pentru 2027, iar sistemul de apărare antiaeriană cu rază medie, pentru care UE a aprobat finanțare, urmează să fie achiziționat.
Până acum nu am avut victime. Dar norocul nu poate ține loc de protecție.
Pacea nu înseamnă doar absența războiului. Înseamnă și capacitatea statului de a-și proteja oamenii atunci când războiul de lângă noi trece, literalmente, peste graniță.
În UE tot s-o scumpit benzina și motorina. Ce, și acolo-i de vină Maia Sandu? Întreabări din diasporă care ar trebui să ne amuze, probabil. Dar care nu transmit decât batjocură sau, în cel mai bun caz, necunoștință de cauză absolută.
De situația actuală sunteți responsabili și voi. Însă ferice de voi că nu trăiți consecințele alegerilor făcute.
Știți de ce reforma fiscală în câteva luni este elaborată, adoptată, votată și amuș intră în vigoare? Pentru că aici noi trebuie să plătim, noi scoatem din buzunare, noi facem efort. Iar despre asta nici nu s-a pomenit în campanie electorală.
Știți de ce reforma justiției mult promisă nu a fost făcută în 6 ani? Nici începută? Pentru că acolo trebuie să lucreze ei, cei care au în mâini puterea politică. Iar asta a fost promisiunea datorită căreia au câștigat prima dată.
Știți de ce fraza “Vouă așa vă este șiudă când vedeți un om uspeșnîi” a devenit atât de virală? Nu e tare amuzantă, nici genială, parcă nici așa deosebită.
Dar e adevărată. Iată de unde uspehul.
Moldoveanul, din fire, este invidios. Avem și calități, desigur, dar invidia precis se numără printre defectele noastre. Iar, de cele mai dese ori, nu îi invidiem pe cei mai dezvoltați, mai civilizați, pentru că noi ne credem departe de ei și nedemni de o viață demnă.
Dar îi invidiem pe cei de aproape. Pe vecin, pe un cumătru. Pe cel pe care-l credem de teapa noastră, dar are mai mult decât noi. Pe unu’ care merge în BMW și ne uităm la el din troleibuz. Iar motivația noastră de a acționa și a face ceva constructiv este, de foarte multe ori, comparația formulată filosofic: “Da’ și, eu îs mai prost?” - care izvorăște tot din invidie.
“Vulpea când nu ajunge la struguri spune că-s acri”, “Să moară capra vecinului”, “Câinele moare de drum lung și prostul de grija altuia” și mai sunt. Avem mai multe proverbe și expresii populare despre invidie. Nu în zadar.
Fraza aceasta banală a trezit neașteptat de multe emoții. De obicei așa se întâmplă în cazul unei prostii monumentale, ceea cu siguranță nu e cazul. Noi la prostie crasă nu reacționăm așa dur. Fie cea de la tribuna parlamentului sau grozăviile pe care le putem vedea pe tiktok la Caras, doamna Silvia, Valentina sau alte vedete autohtone.
Și atunci când prostia nu e detonantul unei indignări colective, rămâne doar opțiune: adevărul. Numai acesta trezește reacții atât de neobișnuite.
Iar la adevăr noi niciodată nu am reacționat foarte adecvat. Și acest caz e încă un c.t.d.
Și de ce să nu recunoaștem că da, e uman să îți fie șiudă pe cineva. Da, clar că vrem cu toții să fim uspeșnîie. Sau este cineva care nu ar vrea?🙂
Totuși, talentul nostru principal e de a face din țânțar armăsar și de a nu vedea armăsarul adevărat care merge peste noi🤷♀️
În ce hal a ajuns țara asta dacă ne mândrim că șefa statului a mers la o înmormântare, dar nu ne pasă că rămânem fără bani în buzunare?
Hai să admitem că acceptăm colectiv (nu unanim) că ne ducem în prăpastie cu viteza luminii, dar măcar suntem conștienți de asta?
Cei pe care nu îi deranjează majorarea taxelor, tarifelor, impozitelor, dar sunt gata să sară la gâtul oricui critică guvernarea, voi înțelegeți ce horă jucați?
Personal, cred că președinta a făcut bine că a mers la înmormântare. Dacă tot îngroapă țara asta (nu fără ajutorul celor din clădirea de vizavi), trebuie să fie familiarizată cu astfel de proceduri.
Am fost mințiți ani de zile că “dacă votăm corect, suntem protejați”. Am făcut paradă militară de milioane ca după două săptămâni să putem “condamna încălcarea spațiului aerian”. ATÂT. Adică fix ce am putut face și până la paradă și fără dânsa. Dar faimoasele radare pe care am cheltuit milioane? Le-am cumpărat și am făcut știri din asta ca să le ținem în muzeu?
Știm că suntem mici, săraci și neputincioși în fața oricărei puteri militare care ne înconjoară. Dar e josnic că v-ați folosit atâția ani de această minciună ca să vă țineți lipiți de fotoliile voastre.
*Rectificare. În video am spus nordul capitalei, dar am vrut să spun nordul republicii.
Știm cu toții ca poți scrie despre orice și să critici pe oricine în țară asta, dar Maia Sandu este intantigibila. Asta este linia roșie care nu trebuie trecută. A ei este imaginea care trebuie protejata cu orice preț. Am înțeles, e clar. Doar ca nu tuturor ne pasa de aceasta regulă🙂
Dar fiti si voi mai inventivi. Adaptati-va vremurilor bune.
Profile cu floricele și pisoiași care comentează agresiv nu-s deloc credibile. Stiu ca scopul comentariilor negative în masa este de a descuraja omul care a scris o postare și și-a expus părerea și de a face sa creadă întreaga comunitate care vede postarea respectiva că “Eiii, ia uite citi oameni o susțin pe Maia Sandu! Înseamnă ca nu-i așa de rea.” Nu mai funcționează.
În cazul meu personal, puteți sa comentați pana vi se rod buricele degetelor. Părerea mea nu este deloc determinata de ceea ce pot crede alții.
Admit ca sunt oameni reali care pot sa nu fie de acord cu mine și nu am absolut nicio problema cu asta. Dimpotrivă, dacă este o discuție adecvată, pe subiect, fără calificative personale, chiar sunt bucuroasa sa o am.
Parerea mea este formată de ceea ce văd, trăiesc și analizez eu. Atât. Așa a fost mereu.
Să comenteze și milioane de trolli sub postările mele ca nu am dreptate, ca nu am ce face, ca Maia Sandu e bravo, ca eu îs într-un fel sau altul etc., nu schimba nicio iotă🙂
Cât despre restul oamenilor care văd aceste comentarii, vă rog să nu-i mai credeți atât de proști. Această tactică a funcționat un an, doi, trei, patru, cinci, dar nu e veșnică. Dimpotrivă, gândiți-va ca puteți crea efectul invers. Să enervați oamenii mai mult.
Stiu ca v-ați obisnuit cu imbecili și trucuri ieftine. Dar nu toți oamenii îs la fel ca cei care va plătesc.
Conformismul colectiv nu înseamnă neapărat acord colectiv. Uneori, o mulțime aparent obedientă este alcătuită din indivizi nemulțumiți care așteaptă semnalul că și ceilalți sunt nemulțumiți. Iar odată depășit pragul critic, conformismul se poate transforma în revolta.
În timp ce ieri toată lumea vorbea despre protestul de la MAI, continua să pună întrebări pertinente autorităților și să discute despre crima oribilă de la Măgdăcești, cea mai importantă femeie a statului a apărut public la un… festival.
Nu am nicio problemă cu acest festival, cu faptul că acolo a fost celebrată activitatea sopranei Valentina Naforniță sau cu discursul Maiei Sandu. Nu critic sub nicio formă acest aspect.
Dar este de-a dreptul frivol ca președinta, care tace despre ceea ce strigă o țară întreagă, să iasă public cu considerații culturale.
Și mai grotesc este faptul că ea, femeie, a vorbit atât de frumos despre o altă femeie, în timp ce femei mai puțin importante ale Moldovei mor.
Acest discurs era perfect compatibil cu o reacție pe care o așteptam cu toții și care trebuia să vină. Și atunci nu ar fi existat nicio problemă.
Ne transformăm într-o țară în care poporul moare, în timp ce boierii cântă, dansează și nu le pasă.
Să vii la un protest în fața MAI, să admiți faptul că instituțiile au eșuat în cazul femeii de la Măgdăcești (și în multe alte cazuri care au rămas în umbră) și să spui că ONG-urile care se ocupă de aceste subiecte știu ce trebuie să facă și că nu trebuie să facem PR politic.
Poate a fost selectată doar o parte din tot ceea ce a spus doamna, însă, pe această cale, îi poate mulțumi curajoasei jurnaliste Viorica Tătaru. Ea a postat doar acest fragment. Doamna Ana și restul persoanelor care poate gândesc la fel: ONG-urile NU înlocuiesc instituțiile statului. Când ai nevoie de ajutor, când ești bătut sau agresat, suni la poliție, nu alergi la ONG. Atunci când mai multe structuri gestionate de stat — adică de oameni ajunși în funcții prin decizii ale puterii politice — sunt deficitare și din cauza asta mor oameni, nu poți să NU vorbești despre politică. Ministra MAI, în fața căruia am protestat azi, ocupă o funcție politică. Șeful Poliției (prietenul influencerilor) este, la rândul său, numit de Guvern. Nu există concurs pentru a ajunge șef al IGP. Directoarea Agenției Naționale de Prevenire și Combatere a Violenței împotriva Femeilor și a Violenței în Familie, Viorica Țîmbalari, a ajuns în funcție tot printr-o decizie a Guvernului, fără concurs. Dacă aceste instituții funcționau corect, nu ar fi murit această femeie (și multe altele).
Spuneți-mi, vă rog, cei care nu vreți să vorbim despre politică în contextul tragediei de la Măgdăcești: despre ce să vorbim? Despre timpul de afară? Despre Eurovision? Despre cartofi prăjiți?
Cum poți să vrei să schimbi un sistem care NU funcționează fără să vorbești despre politică? Sau poate nu vrei să schimbi sistemul, dar înțelegi că nu poți să taci pentru că s-a ajuns prea departe. Și atunci încerci să împaci apa cu uleiul. Și iese cam așa, stângaci.
Succes celor care ați tăcut când s-a construit acest sistem politic, greșeală cu greșeală. Acum o să trebuiască să-l apărați. Nu vă invidiez.
Pentru mine, aceasta este limba maternă. Mai puțin îmi pasă cum o numesc alții, atâta timp cât o vorbesc și o scriu corect.
Majoritatea dintre noi, așa ca mine, am învățat-o mai stâlcit acasă. Din acest motiv, nu mă supăr pe cei care nu au o română perfectă și nu am atac de panică atunci când văd că lipsește o cratimă. Nu toți au vrut (sau au putut) să facă școală.
Pe această cale, le mulțumesc profesorilor care m-au învățat să o scriu și să o vorbesc corect. Cred că aceasta este cea mai mare onoare pe care o putem aduce limbii române.
Degeaba te enervezi că alții o numesc altfel decât ai vrea tu, dacă spui „nu importă”, „vreai”, „iai”, „finisezi” — și lista poate continua.
În același timp, sunt bucuroasă că am crescut în niște circumstanțe care mi-au oferit oportunitatea să învăț și o altă limbă, chiar dacă nu o cunosc la fel de bine ca limba română. Este vorba despre limba rusă.
Astăzi ne-ar fi fost mult mai greu să ne înțelegem cu vecinii care fug de război dacă nu o vorbeam. Nu am fi cunoscut poveștile multora și greutățile prin care trec. Nu am fi putut fi gazde atât de bune pentru ei — fapt cu care ne mândrim.
La fel de bucuroasă sunt că am învățat și engleza, apoi spaniola.
A cunoaște și a vorbi o limbă în plus nu poate fi decât un motiv de mândrie.
Putem să respectăm limba în care vorbim noi și să-i facem și pe alții să o respecte, fără să negăm avantajul de a cunoaște și de a vorbi o limbă în plus.
Politica va folosi mereu instrumente care ating corzi sensibile pentru a-și crea capital. Dar bine că avem capul nostru pe umeri și suntem deja suficient de mari încât să nu lăsăm politica să ne spună ce limbă avem voie să iubim, ce limbă avem voie să vorbim și de care ar trebui să ne fie rușine.
O limbă în plus nu o ia pe cealaltă de la noi. Ne mai deschide, pur și simplu, o ușă.
How can I read @taneac without a Telegram account?
TGViewer shows the public web preview Telegram publishes for Tatiana Crețu: recent posts, photos, videos and the subscriber count, with no app, login or account.
How many subscribers does Tatiana Crețu have?
Tatiana Crețu (@taneac) has 958 subscribers on Telegram, refreshed roughly every 30 minutes.
Does Tatiana Crețu know I viewed it here?
No. Public channel previews carry no viewer identity, and TGViewer has no accounts or tracking of what you look up.