În relațiile internaționale și în economie, predictibilitatea nu înseamnă să ghicești viitorul. Înseamnă să vezi riscul înainte ca el să devină criză. Noi călcăm pe greble mari dintr-o criză în alta și explicația unora este în « lacunele din legislație sau incertitudinea la nivel mondial.

Dar dacă unii nu pot lua decizii de ordin profesional, de ce nu se face o analiză a pieței internaționale și nu se monitorizează ce au făcut țări precum Italia, Spania, Portugalia, Țările Nordice?

De aceea, reiterez « explicația „nimeni nu putea să știe” nu poate înlocui o strategie a unui guvern ».

Instituțiile statului nu sunt plătite să ghicească viitorul, ci să analizeze riscurile, să pregătească scenarii, să diversifice instrumentele și, foarte important, să-și asume decizii înainte ca nota de plată a indeciziei să ajungă la cetățean.

Întrebarea corectă nu este „cine putea să știe exact ce se va întâmpla?”, ci: ce scenarii au fost analizate, ce riscuri au fost identificate, ce rezerve au fost constituite și cine trebuia să-și asume decizia la momentul potrivit?