Mai există și problema momentului ales pentru discurs.

În imaginile transmise din sală am putut identifica reprezentantul Federației Ruse, al Omanului și doar câteva alte delegații, iar prezența era vizibil redusă. Sigur că relevanța unei intervenții ONU nu se măsoară exclusiv prin câte persoane sunt așezate în sală, dar pentru un stat mic momentul diplomatic și vizibilitatea contează enorm.

Cu o săptămână înainte am spus public că acceptarea datei de 26 septembrie, sâmbătă la amiază, este, în opinia mea, nereușită pentru Republica Moldova. Diplomația noastră trebuia să depună toate eforturile pentru obținerea unui slot mai bun, pe 24 sau cel târziu pe 25 septembrie, când atenția diplomatică asupra Dezbaterii Generale era mai consistentă.

Pentru o țară ca Republica Moldova, participarea la Adunarea Generală nu poate fi tratată ca o formalitate: am venit, am vorbit, am publicat discursul și am bifat participarea.

Contează când vorbești. Contează în fața cui vorbești. Contează ce documente invoci. Contează ce propui. Și, mai ales, contează ce rămâne după ce cobori de la tribună.

Da, discursul a fost citit bine. Dar aceasta este forma. Diplomația se măsoară prin conținut și rezultate.

Diplomația multilaterală nu înseamnă să spui elegant ceea ce comunitatea internațională știe deja. Înseamnă să transformi interesele naționale în inițiative, parteneriate, coaliții, rezoluții și rezultate.

Aplauzele nu sunt unitatea de măsură a eficienței diplomatice. Întrebarea rămâne:

Cu ce solicitare, cu ce inițiativă și cu ce obiectiv concret al Republicii Moldova a rămas sistemul ONU după ce reprezentantul țării noastre a coborât de la tribună?