TGViewer
PLDM PLDM @pldm2007 · 108 subscribers
Post #589 842
DECLARAȚIA
PARTIDULUI LIBERAL DEMOCRAT DIN MOLDOVA
privind politica fiscală pentru anul 2027 și efectele acesteia asupra economiei

PLDM consideră că politica fiscală pentru 2027 propusă de Guvern majorează povara fiscală prin extinderea bazei de impozitare, creșterea unor cote și noi obligații, într-un moment în care economia are nevoie de investiții și reducerea costurilor.

Într-o economie cu investiții reduse, piață internă mică, depopulare și costuri ridicate la energie și transport, această abordare riscă să reducă investițiile, consumul și competitivitatea.
Creșterea TVA va pune presiune pe prețuri, consum și investiții.

Majorarea accizelor, în special la motorină, va crește costurile agriculturii, transportului, construcțiilor, industriei și distribuției, cu efect a prețurilor finale.
Majorarea impozitului pentru gospodăriile țărănești de la 7% la 12%, adică cu peste 70%, lovește un sector deja afectat de lipsa capitalului și depopularea satelor, reduce investițiile și favorizează economia informală.

Proiectul elimină facilități fiscale pentru sindicate, patronate, asociațiile de economii și împrumut și instituțiile private de învățământ. Guvernul trebuie să justifice impactul și tratamentul fiscal aplicat acestor categorii.
Eliminarea facilității pentru creșterea de capital poate dubla sarcina fiscală efectivă de la 6% la 12%, iar impozitul pe dividende crește de la 6% la 8%. Aceste măsuri reduc randamentul investițiilor și descurajează capitalul privat. Politica fiscală trebuie să stimuleze păstrarea și reinvestirea capitalului în Republica Moldova.

În cazul tranzacțiilor imobiliare, nu este vorba despre impozitarea cu 12% a întregului preț al unui apartament, dar a câștigului de capital. Guvernul trebuie să prezinte simulări privind efectul asupra patrimoniului cetățenilor.
Impozitarea cu 18% a veniturilor unor activități financiare și de asigurări poate majora costul serviciilor și al finanțării, într-o economie în care accesul la capital este deja dificil.

Taxarea suplimentară a comerțului electronic și a trimiterilor poștale poate limita accesul consumatorilor la produse accesibile sau indisponibile în Republica Moldova, fără a proteja producătorul local.

PLDM contestă extinderea atribuțiilor Serviciului Fiscal de Stat de a încasa restanțele persoanelor fizice direct din conturile bancare. O asemenea măsură trebuie însoțită de informare prealabilă, termen de achitare sau contestare, protecția sumelor exceptate de la urmărire și mecanisme de corectare a erorilor.

Eficiența colectării nu poate prevala asupra dreptului de proprietate.
Problema de concepție a politicii fiscale pentru 2027 este concentrarea pe cât poate încasa statul și insuficient pe cât poate produce economia. Veniturile bugetare durabile trebuie să vină din creșterea economiei, nu din taxarea tot mai severă a acesteia.

PLDM solicită Guvernului publicarea integrală a evaluării de impact și cere Parlamentului să nu adopte majorările fiscale până la prezentarea unor simulări sectoriale și macroeconomice verificabile, și anume:
• estimări privind efectele asupra creșterii economice și inflației, investițiilor private și atractivității Republicii Moldova pentru capital, agriculturii și gospodăriilor țărănești, IMM-urilor și serviciilor, transportului și logisticii, pieței imobiliare, sectorului financiar și costului creditării, precum și asupra veniturilor reale și puterii de cumpărare;
• simulări pentru fiecare majorare de impozit, taxă, acciză sau modificare de regim fiscal, cu indicarea veniturilor suplimentare pentru buget, costurilor pentru economie și riscurilor pentru investiții, consum și activitatea antreprenorială.

Republica Moldova nu poate opri depopularea taxând mai mult agricultorul, nu poate atrage capital scumpind investiția și nu poate crește competitivitatea majorând costurile energiei și transportului.

PLDM susține o politică fiscală responsabilă, predictibilă și echitabilă. Finanțele publice trebuie consolidate prin creșterea economiei, reducerea risipei, eficientizarea administrației și extinderea bazei fiscale.
  • 👍 3
More from @pldm2007
  1. Oct 12, 2026ЗАЯВЛЕНИЕ ЛДПМ О ПЕРЕГОВОРАХ МЕЖДУ МОЛДОВОЙ И УКРАИНОЙ ПО ВОПРОСУ ДНЕСТРА Либерал Демократ…
  2. Oct 12, 2026DECLARAȚIA PLDM privind negocierile dintre Republica Moldova și Ucraina în problema Nistru…
  3. Oct 5, 2026Declarația PLDM cu prilejul Zilei profesionale a lucrătorilor din învățământ Dragi învățăt…
  4. Oct 3, 2026Declarația PLDM privind încălcarea spațiului aerian și exploziile pe teritoriul Republicii…
  5. Sep 29, 2026ЗАЯВЛЕНИЕ ЛДПМ в поддержку фермеров и защиты отечественного сельскохозяйственного производ…
  6. Sep 29, 2026DECLARAȚIA PLDM privind susținerea fermierilor și protejarea producției agricole autohtone…
Threads Profile ViewerView any public Threads profile without an account.Open ThreadLook →Writing with AI? Make it sound human.Metric37 rewrites AI drafts so they read naturally. Free AI detector, 1,500 words free.Try Metric37 →