DECLARAȚIE
Partidul Liberal Democrat din Moldova își exprimă profunda îngrijorare față de noua Lege privind mass-media, adoptată de Parlament la 24 august 2026. Sub pretextul armonizării cu standardele europene, PAS introduce mecanisme care pot fi utilizate pentru controlul politic asupra presei.
PLDM consideră că atribuirea Ministerului Culturii a competenței de a administra Registrul transparenței proprietății și finanțării furnizorilor mass-media plasează monitorizarea presei în subordinea Guvernului.
Caracterul benevol al înregistrării nu elimină riscul, atât timp cât accesul la Fondul pentru subvenționarea mass-mediei este condiționat de înscrierea în registru. Astfel, o procedură voluntară poate deveni o obligație economică pentru redacțiile care au nevoie de sprijin.
Legarea finanțării de un registru administrat de Guvern creează riscul împărțirii instituțiilor media între redacții sprijinite de putere și redacții critice. Finanțarea riscă să devină un mijloc de influențare a politicilor editoriale.
Aceeași putere politică elaborează politicile mass-media, administrează registrul, controlează finanțarea și influențează instituțiile de reglementare. Această concentrare este incompatibilă cu independența presei.
Situația Companiei Publice „Teleradio-Moldova” confirmă aceste îngrijorări. PAS a menținut TRM sub control parlamentar și un sistem de conducere dependent de majoritatea politică. PLDM a pledat pentru scoaterea instituției de sub control parlamentar, alegerea conducerii prin concurs și separarea funcțiilor de supraveghere, administrare și conducere editorială. Avertismentele au fost ignorate.
Există riscul ca modelul aplicat la TRM să fie extins asupra sistemului mass-media. Controlului asupra presei publice i se adaugă registrul administrat de Guvern, condiționarea finanțării și extinderea competențelor.
PLDM atrage atenția asupra contradicției dintre grija declarată a PAS pentru libertatea presei și situația jurnaliștilor. În 2025 au fost documentate 97 de atacuri asupra jurnaliștilor, cu 47% mai multe decât în anul precedent – cel mai ridicat nivel înregistrat de Centrul pentru Jurnalism Independent în perioada 2017–2025.
O guvernare nu poate pretinde că apără libertatea presei când se înregistrează un asemenea nivel al agresiunilor, amenințărilor, atacurilor cibernetice și presiunilor asupra jurnaliștilor.
PAS substituie protecția jurnaliștilor prin legi care extind competențele statului asupra mass-mediei. Creează registre și consolidează atribuțiile instituțiilor aflate sub control politic, dar nu asigură investigarea atacurilor, accesul la informațiile de interes public și protejarea vocilor critice.
PLDM este îngrijorat de extinderea reglementărilor asupra presei online. Noțiuni precum dezinformarea, securitatea informațională sau interesul public nu trebuie să devină instrumente prin care guvernarea decide ce informație este acceptabilă și ce instituție media poate fi sancționată, blocată sau exclusă de la finanțare.
Combaterea propagandei și ingerințelor informaționale străine nu poate justifica limitarea libertății presei. Securitatea informațională trebuie protejată prin instituții independente, proceduri transparente și control judecătoresc, nu prin structuri subordonate politic.
PLDM avertizează asupra suprapunerii competențelor Ministerului Culturii, Consiliului Audiovizualului și Consiliului Concurenței, precum și asupra riscului unor măsuri de suspendare, blocare sau sancționare fără control judecătoresc.
În concluzie, sub acoperirea unei reforme prezentate drept europene, PAS păstrează controlul asupra Teleradio-Moldova, plasează registrul mass-media în subordinea Guvernului și condiționează accesul la finanțarea publică. În timp ce declară că protejează libertatea presei, guvernarea își extinde influența asupra mass-media, iar jurnaliștii se confruntă cu cel mai ridicat nivel al atacurilor documentate din 2017 până în prezent.
O presă dependentă financiar, supravegheată administrativ și vulnerabilă politic nu poate controla puterea și nu poate servi liber interesul public.
Post #584
680

- ❤ 1