Răspunde răului cu bine!

Mântuitorul spune în capitolul şase din Sfânta Evanghelie de la Luca: "Iubiţi pe vrăjmaşii voştri, faceţi bine celor ce vă urăsc pe voi ... Precum voiţi să vă facă vouă oamenii, faceți şi voi asemenea". Ce bine ar fi dacă am trăi fiecare după această rânduială!

Să întâmpinăm răul cu bine! Să facem bine şi să ne purtăm cu ceilalţi precum am dori să se poarte şi ei cu noi. Aceasta e măsura firească a omeniei.

Apoi să facem bine nu numai celor ce ne iubesc, ci şi celor ce ne urăsc, să-i iubim şi pe duşmani. Aceasta este măsura supremă a dragostei creştine.

Niciuna dintre poruncile Sfintei Scripturi nu întâmpină atâtea împotriviri din partea firii noastre ca iubirea vrăjmaşilor.

După judecata lumii, dacă primeşti jignirea sau lovitura cu blândeţe şi cu stăpânire de sine, dacă ceri iertare, deşi el este mai vinovat decât tine, eşti socotit un laş sau un om lipsit de personalitate. Dacă loveşti și cauţi să te răzbuni, eşti socotit om de atitudine, om demn, om de onoare.

Dar o asemenea onoare nu-i place lui Dumnezeu, Tatăl nostru, al tuturor. El vrea să ne împăcăm şi să trăim ca fraţii. El vrea să triumfe binele prin blândeţe, nu prin violenţă.

„Învăţaţi-vă de la Mine” - ne zice Mântuitorul - „că sunt blând şi smerit cu inima şi veţi afla odihnă sufletelor voastre” (Matei 11,29). Ne cere să fim buni şi blânzi nu numai cu cei buni, care se poartă frumos cu noi, ci să ne purtăm cu neprefăcută bunătate şi cu îndelungă răbdare mai ales cu cei răi, ca să-i îmblânzim, aşa cum face şi Dumnezeu cu noi, căci este milostiv şi bun cu cei nemulţumitori şi răi (Luca 6, 35).

Lasă-te mai bine umilit de oameni şi cinstit de Dumnezeu, rămânând în slujba binelui, răbdând şi rugându-te, decât să te răzbuni şi astfel să te lipseşti de bunătatea lui Dumnezeu.

Să ne întrebăm: „Oare nu cumva conştiinţa mea este întunecată de vreo patimă? Oare el, pe care îl socotesc duşmanul meu, nu este cumva mai bun decât mine şi eu, în întunecarea mea, îl urăsc pe nedrept?"

Vrăjmaşii întrebuinţaţi de Dumnezeu în anumite măsuri cunoscute numai de El ne vindecă de unele metehne sufleteşti şi, mai ales, ne vindecă de mândrie, de abuzuri, de anumite patimi, de prea mare încredere Iu noi înşine.

Un om rău se află sub stăpânirea duhului rău. Acela îl îndeamnă să se poarte astfel, iar el, fără să-şi dea seama, devine o unealtă a diavolului care, de fapt, este adevăratul şi marele duşman al neamului omenesc şi, deci, duşmanul nostru, al tuturor.

Omul rău este mort mai înainte de moartea cea firească. Nu trebuie blestemat, pentru că se află deja sub blestem. Are mare nevoie de ajutorul lui Dumnezeu, Căruia nu I se mai poate ruga.

Răutatea l-a cuprins şi i-a împietrit inima. E nevoie de rugăciunea altora şi, mai ales, de rugăciunea acelora pe care i-a urât şi i-a asuprit.

„Ochi pentru ochi, dinte pentru dinte” (Deut. 19, 21). Dacă răspunzi cu rău, adânceşti rana! Dacă întâmpini răul cu bine, puterea lui slăbeşte, duşmanul nu mai are cu cine se lupta. Rămas singur, mai fierbe puţin în mânia lui, apoi se potoleşte.

Mântuitorul Cel Răstignit Se ruga pentru ucigaşii Săi: „Părinte, iartă-le lor, că nu ştiu ce fac” (Luca 23, 34). Ei cred că știu!

E greu să rabzi umilinţele, să răspunzi răului cu bine, să ierţi din inimă şi să te rogi pentru binele dușmanului, să te bucuri sincer de bucuriile lui, să-l compătimeşti şi să-ți pară rău cu adevărat când el suferă.

Văzând răbdarea ta, gândul tău bun şi blândeţea inimii tale, Dumnezeu îl va îmblânzi pe duşman şi-l va smeri și pe tine te va mângâia cu o negrăită bucurie şi-ţi va pregăti plată în Împărăţia Cerului.

În rugăciunea Tatăl nostru spunem: "şi ne iartă nouă greşelile noastre, precum şi noi iertăm greşiţilor noştri".

Să nu mințim că am iertat şi să fim astfel osândiți. Să iertăm cu adevărat pe cei care ne-au făcut rău și să-L rugăm pe Dumnezeu să ne ierte şi El pe noi.

Părintele Sofian Boghiu

Fragment din cartea Smerenia și dragostea, însușirile trăirii ortodoxe, Editura Doxologia, preluat de pe:
https://www.crestinortodox.ro/religie/iubiti-dusmanii-160039.html

@Ortodoxie ☦