În cazul aderării la UE, există așa-numita formulă de la Berlin, folosită pentru repartizarea fondurilor de coeziune. Ea ia în calcul populația și diferența dintre nivelul nostru de dezvoltare și media europeană, dar pune și un plafon: în regulile actuale, un stat foarte sărac nu poate primi mai mult de 2,3% din PIB pe an.

Pentru Moldova asta înseamnă, la economia de azi, în jur de 400 de milioane de euro anual pentru coeziune, fără agricultură. Iar din această sumă brută trebuie să scazi contribuția noastră la bugetul UE, de ordinul a aproximativ 200 de milioane de euro anual.

Acum puneți lângă asta factura PAS. În 2026, bugetul prevede 6,16 miliarde de lei pentru dobânzi și comisioane la datoria de stat, fără sumele care întorc corpul creditelor, adica circa 308 milioane euro.
Dacă datoria continuă să crească în ritmul prevăzut pentru 2026, în 2028, anul în care PAS vorbește deja despre pregătirea aderării, vom avea de achitat circa 8 miliarde de lei anual numai pe dobânzi și comisioane. La aproximativ 20 de lei pentru un euro, sunt aproape 400 de milioane de euro. Adică aproape tot plafonul brut de coeziune pe care l-am putea avea ca membri, înainte să ne plătim și contribuția la Bruxelles.
Mai pe scurt, în 2028, banii teoretici care ar putea veni de la UE în cazul daca o să fim membri cu drepturi depline, vor fi consumați de gospodarii din bănci, aldi Tofan și nevasta lui Recean.
Cam așa!