În teritoriul însumat s-a ajuns acum la un raport de egalitate: 7,3 milioane de palestinieni și tot atâția evrei. Cum ar trebui stăpânită o populație atât de mare, fără a le da drepturi egale și a le permite să își organizeze un stat propriu viabil, cu armată națională, a fost articulat de același Zeev Jabotinski încă din 1923. El propunea metoda violentă a „zidului de fier”, o represiune constantă, care să frângă rezistența la ocupație.

A doua metodă propusă a fost epurarea etnică - alungarea în alte țări a celor nedoriți. O parte importantă a celor aflați acum în Gaza erau deja refugiați din restul ținutului, ca urmare a acestei metode. A treia opțiune folosită a fost concentrarea palestinienilor în bantustane (zonele pentru negri din Africa de Sud, pe timpul politicii de Apartheid). Metoda a fost folosită atât prin fragmentarea Cisiordaniei cu drumuri pe care au acces doar israelienii, dar cel mai evident, în Gaza.

În 2005, Ariel Sharon constată că nu mai poate susține mișcarea de colonizare în Gaza și ordonă retragerea de acolo (stârnind reacții violente de la unii membri ai actualei coaliții de guvernământ). Fâșia Gaza e transformată într-un mare lagăr de concentrare, păzit cu ambarcațiuni dinspre mare și înconjurat cu gard și un zid de beton supravegheat electronic dinspre uscat.

Între timp, au apărut dovezi (la care JM nu se referă) că lideri israelieni au susținut ascensiunea Hamas ca mișcare mai radicală, care să fie o concurență pentru Fatah, care era dispusă la un compromis. În 2007, au loc alegeri în Gaza, câștigate de Hamas, iar Israelul dictează o blocadă asupra Fâșiei, în care vor hotărî câte calorii trebuie să ajungă zilnic la palestinieni, ca o cantitate minimală de hrană să ajungă la ei, încât să nu moară de foame. O serie de ambarcațiuni umanitare au încercat să spargă acea blocadă, pentru a ajunge cu hrană și ajutoare în marea închisoare în aer liber.

Rezistența palestiniană a folosit de asemenea atentate teroriste, deturnări de avioane și alte metode de război asimetric. Statul Israel a folosit încă înainte de acel vot eliminarea unor lideri. În 2004, l-au ucis pe fondatorul și liderul spiritual al Hamas, șeicul Admed Yassin, care era oricum un bătrân de 75 de ani, aproape orb și paralizat într-un scaun rulant.

Una din cele mai controversate aprecieri făcute de profesorul Mearsheimer e că atacul Hamas de la 7 octombrie 2023, deși brutal, e acoperit de legalitatea internațională, ce recunoaște populațiilor aflate sub ocupație dreptul de a se revolta și a încerca să se elibereze de sub ocupație. Norman Finkelstein a comparat, de asemenea atacul cu una din revoltele sclavilor din America de Nord sau cu revolta evreilor din ghetoul din Varșovia. În acele cazuri, răsculaților li s-a recunoscut statutul de „luptători pentru libertate”.

Pe durata ocupației din Gaza și Cisiordania, Israelul mai folosea o metodă, pe care o denumește „tunderea gazonului”. Respectiv, trimiterea armatei pentru a ucide un număr semnificativ de palestinieni, pentru a asigura readucerea lor la starea de supunere. Au existat patru valuri importante pentru acest tip de operațiune.

În două din ele, au fost mai multe victime decât în atacul Hamas din 2023, când circa 1.100 de israelieni au fost uciși, alături de 100 de străini. În operațiunea „Plumb turnat” (Cast Lead) din 2008, Israelul a ucis aproape 1.400 de palestinieni. În operațiunea „Limita de protecție” (Protective Edge) din 2014, au fost uciși 2.200 de palestinieni. Cifrele nu anulează sufernița individuală pentru niciuna din familiile victimelor și nu validează soluția răzbunării. Dar e relevant că ele lispesc din media mainstream ca termen de comparație, atunci când un genocid e justificat prin grozăvia unui atac dintr-o singură zi.

https://www.youtube.com/watch?v=9pY5waRJF-M

Sursă:
https://www.facebook.com/share/1T66dxE9rC/