Dacă vrem să creștem economia țării trebuie să fabricăm drone și să construim imobile de super hiper mega lux.
Ucidem agricultura și facem loc dronelor și caselor luxoase, în timp ce rata sărăciei este în creștere. În timp ce Europa ne mângâie pe cap, ne spune că suntem bravo și mai deschidem vreo 2 clustere- de parcă ele cer de mâncare.
Atunci când omul de rând se confruntă cu probleme reale, cum ar fi prețul gazului, i se spune că poate dormi și în cufaică.
Noi încă nu știm, dar asta tot e europenește.
Faptul că parlamentarii și-au stricat scările de afara doar ca să și le reconstruiască cu încălzire, în timp ce nouă ne spun să dormim în pulovere, e de o nesimțire absolută.
Suntem într-un context geopolitic sensibil și într-o perioadă tare anapoda. În 6 ani nu au găsit investitori, nu au găsit modalități de a crește economia (dimpotrivă), dar acum, când zboară dronele peste noi ca la ele acasă, noi decidem că e momentul să le fabricăm.
Sunt curioasă, cine își va asuma responsabilitatea în cazul în care Moldova va fi ținta unui atac intenționat? Cei care află că sediul lor e închiriat cu 4500€ din presă? Sau care află despre verișoare din presă?
Organizăm Forumuri de Securitate în timp ce suntem mai vulnerabili decât am fost vreodată.
Președinta curajoasă vorbește direct despre escaladarea războiului, de parcă i-ar da cineva premiu pentru cea mai mare prostie spusă.
Adică noi, care nu avem nimic (în afară de macaroane pe urechi), le spunem marilor puteri ce trebuie să facă.
În timp ce acasă nu au reușit să construiască nimic în afară de haos și corupție mai mare decât era (cine ar fi crezut că asta e posibil!).
Trăim din inerție într-un absurd pe care l-am acceptat colectiv ca normalitate.
Dar uităm ca prostia lor o plătim noi. Cu bani, cu timp, cu viitorul nostru.
Și, nu dă Doamne, cu viața noastră.
Treziți-vă.
Post #37436
1.41K
Forwarded from Tatiana Crețu
- 🔥 48
- 🤯 2