TGViewer
Ungureanu 112 Ungureanu 112 @ungureanu112 · 46.2K subscribers
Post #48062 3.48K

Forwarded from Olesea Stamate

FALSUL DESPRE ELIBERAREA LUI RADULOV, REPUS ÎN CIRCULAȚIE. CER DEZMINȚIRI, ALTFEL NE VEDEM ÎN INSTANȚĂ!

Falsurile și noile atacuri nu s-au lăsat mult așteptate. De această dată, pe plan propagandistic, a fost readusă în circulație o minciună mai veche: că Iurie Radulov ar fi fost eliberat „în baza amnistiei”.

Acest fals a fost deja demontat cu probe. Și totuși, ieri, mai multe instituții media l-au repetat.

Radulov nu a fost eliberat prin amnistie. Liberarea sa condiționată înainte de termen a fost dispusă de Judecătoria Orhei, la 10 martie 2025, în baza modificărilor la Codul penal promovate de Ministerul Justiției.

Dovezile sunt publice. Hotărârile judecătorești pot fi consultate pe portalul instanțelor. Nu trebuie decât să le citești.

Cu atât mai grav este că un fals deja demontat continuă să fie răspândit. Mai multe redacții au repetat aceeași informație, în aceeași zi, cu formulări aproape identice.

Nu mai poate fi invocată simpla neatenție. În opinia mea, această repetare ridică suspiciuni serioase privind o acțiune coordonată de discreditare politică, prin intermediul unor instituții media apropiate puterii.

Am transmis deja prin e-mail cereri de dezmințire redacțiilor care au reluat acest fals. Aștept corectarea informațiilor publicate, în condițiile legii.

Dacă refuză, ne vom întâlni în instanță. Libertatea presei nu înseamnă dreptul de a repeta la nesfârșit o minciună deja demontată cu dovezi.
  • 🤡 14
  • 👍 12
  • 💯 3
  • ❤ 2
  • 😁 2
More from @ungureanu112
  1. Oct 8, 2026🚔Chișinău: Echipajul BPRO MAI 3000 a reținut un de 24 de ani, care avea la el 37 de pache…
  2. Oct 8, 2026🚔Sursele PulsMedia.MD din cadrul Moldatsa susțin că pilotul ar fi pierdut controlul, iar…
  3. Oct 8, 2026🚨SURSE // Primele imagini cu avionul de mici dimensiuni care s-a răsturnat în amiaza zile…
  4. Oct 8, 2026🚨NEWS ALERT Accident aviatic pe Aedromul de la Vadul lui Vodă
  5. Oct 8, 2026Indicațiile Procurorului General către procurorii specializați vor putea fi contestate în…
  6. Oct 8, 2026#MSF2026: Expertul american Ian Brzezinski la Chișinău: Occidentul se află într-un eșec de…
Threads Profile ViewerView any public Threads profile without an account.Open ThreadLook →Writing with AI? Make it sound human.Metric37 rewrites AI drafts so they read naturally. Free AI detector, 1,500 words free.Try Metric37 →