😎Anul acesta, de Ziua Poliției, în locul lui Calmîș de la INI, condamnat penal în trecut pentru escrocherie, după ce a fost luat în flagrant de CNA cu 10 mii de lei, zic să-i propun ministrului afacerilor Interne, un alt candidat bun pentru a fi promovat la gradul special următor și decorat cu titlul ofițerul de investigații al anului.
🚨Nimeni altul decât șeful de secție de la investigații infracțiuni economice a INI, Igor Axenti, mai ales în contextul măsurilor de criză emise de Tofan.
Adică Axenti, fratele unui membru al grupării Kitaeț, cel care a fost surprins cum cu mașina de serviciu a INI căra materiale de construcție pe șantierul unde își înalță ditamai castelul.
📌Că na, doar nu era să se folosească pentru așa misiune importantă și utilă statului de Skoda cea nou-nouță a nevestei.Nu-i exclusc că asta face și acum cu mașina de serviciu, chiar și după ce premierul Tofan a cerut să se mai reducă din cheltuielile instituțiilor de stat.
😎Un argument în plus la faptul că după Calmîș, Igor Axenti este mai mult decât potrivit pentru acest titlu, îl constituie și activitatea sa înainte de a deveni șef la poliția economică, cea cu buticul cu telefoane de la Tolciok, dar și istoria cu tâlhăriile puse la cale împreună cu fratele său și Ruslan Chirianov, mai ales cazul lui Grigore Burdila.
💥Actualul șef al Direcției Investigații Criminale din cadrul INI, Tudor Gobjilă, cel care l-a reținut pe Chirianov, cunoaște mai multe detalii despre acest caz, mai ales că Chirianov i-a povestit cu lux de amănunte cine dintre procurori și ce i-a zis să zică în legătură cu frații Axenti, cât și cuie s-a achitat ca Axenti să scape basma curată și să ajungă șef INI.
😉Of, că grele zile au mai ajuns cei de la poliția economică, contrabandistul de găini moarte Anatol Tretiac nu-i poate asigura chiar pe toți contrabandiștii în epoleți de la economică gen Rostislav Sobiețchi, dar nici ei nu mai prea pot strânge la perete pe un Petru Budu, pe care să-l deposedeze de casă și să o treacă pe vreo baborniță cu dereglări psihice de la Puhăceni.
Post #47271
7.1K
Ungureanu 112 🫡Minunățiile reformelor ProHUB-ului de securitate al MAI: Angajat INI, reținut de CNA pentru acte de corupție și condamnat penal pentru escrocherie, împodobit de Daniela Misail-Nichitin cu epoleți de comisar principal. 😂Cu același succes, poate și pentru Borman…


- ❤ 11
- 🔥 6
- 👍 2
- 👎 2
- 🥰 1
- 😱 1
- 🤬 1
- 🕊 1