💣Igor Grosu:
În cadrul conferinței Președinților de Parlament din statele membre ale UE, am avut ocazia să-l revăd pe președintele Stortingului Regatului Norvegiei, Masud Gharahkhani, cu care am discutat despre agenda parlamentară și reformele pe care le implementăm.
Norvegia a fost alături de Republica Moldova și ne-a sprijinit în depășirea crizelor și în eforturile țării noastre de a construi un stat mai puternic și mai rezilient. În ultimii 4 ani, Norvegia a venit cu un ajutor de circa 190 milioane de euro - bani care au fost investiți în consolidarea securității energetice, a instituțiilor statului și a rezilienței țării noastre într-o perioadă deosebit de dificilă generată de agresiunea rusă din Ucraina. Sprijinul Norvegiei ne-a ajutat să facem față provocărilor imediate și, în același timp, să continuăm reformele necesare integrării europene.
Astăzi, prețurile la energie cresc din nou și presiunea asupra familiilor va fi mare. Am discutat despre posibilitatea de a continua acest sprijin și în 2027, astfel încât familiile vulnerabile să își poată încălzi locuințele și să fie protejate de povara costurilor ridicate.
Mi-am exprimat recunoștința de decizia Norvegiei de a-și transforma prezența de la Chișinău într-o ambasadă cu drepturi depline - un semnal că relația noastră devine și mai apropiată.
Rămâneți cu https://t.me/ultimaoramd
Post #48080
1.94K

- 🤡 4