💣 Vlad Cebotari, șeful Consiliului de administrație al FLYONE, susține că prelungirea cu 60 de zile a termenului în cazul companiei ar fi fost decisă pentru ca unele persoane din Guvern să aibă timp să clarifice situația. Întrebat dacă se referă la premierul Vasile Tofan, acesta a refuzat să dea nume.
„Eu nu am să folosesc un nume. Deci această acțiune aparține exclusiv unor persoane care vor să se clarifice în acest dosar, care au înțeles, din punctul meu de vedere, am motive să cred, că au ajuns la concluzia că nu există nimic, evidență de fapte care ar justifica deciziile care stau în spate, în același timp nu au instrumente pentru a putea reversa acea decizie. Și s-au încercat de a se găsi modalități, de a extinde timpul pentru a clarifica această întrebare, dar pe noi nu ne aranjează nici acest scenariu”, a declarat Cebotari.
El spune că acționarii nu intenționează să-și vândă participațiile: „Nicio cotă nu urmează a fi vândută, activitatea urmează să continue, doar că probabil că o parte de investiții vor trebui să treacă din Republica Moldova să meargă către alte state”.
Cebotari afirmă că, la o săptămână după comunicarea deciziei Consiliului, FLYONE a fost contactată de un viceministru al Transporturilor dintr-un alt stat.
„Noi am citit astfel de informații, noi ne-am documentat despre compania voastră, probabil voi căutați, sunteți în căutarea unei alte jurisdicții, noi vă rugăm să ne spuneți ce aveți voi nevoie, haideți să ne vedem, haideți să comunicăm, mutați-vă operațiunile la noi”, a relatat Cebotari mesajul primit.
Potrivit acestuia, FLYONE vrea să continue investițiile în Republica Moldova, însă situația creată ar putea determina transferarea unei părți a acestora în alte state.
„Dar noi suntem de pe acest pământ și vrem aici să rămânem”, a conchis Vlad Cebotari.
https://t.me/moldovatelegraph/182750
Post #47547
1.71K