Și când vorbim despre „carne de tun”…

Știți oare că, săptămâni întregi, cei de la SIS nu au fost în stare să ne spună ce se întâmplase cu propriul lor coleg? Că, la un moment dat, exista inclusiv ipoteza că ar fi fost trimis la război?

Da. Atotștiutorii de la SIS nu ne puteau oferi nici măcar garanția că fiul, fratele, nepotul, cel mai bun prieten, un om extrem de drag nouă, mai era în viață.

Săptămâni întregi am trăit fără să știm dacă mai este viu.

Voi știți prin ce am trecut noi? Știți ce sacrificii am făcut și cum am pus umărul, inclusiv în acele împrejurări, la stabilitatea și parcursul european al Republicii Moldova?

Voi știți?
Nu aveți de unde.

Iar acum, în locul unor explicații și al asumării responsabilității, asistăm la încercări de fragmentare a cazului. […Mi s-a transmis, vezi Doamne, că nu pot vorbi despre unul dintre ofițeri fără să-l invoc și pe celălalt. O asemenea condiționare nu face decât să întărească suspiciunea unei tentative deliberate de mușamalizare]. Indicații peste indicații. Mai nou, mașinăria SIS a fost pusă în mișcare inclusiv în raport cu activitatea mea.

S-a ajuns până acolo încât o mamă, care a trecut deja printr-o suferință greu de imaginat, să fie umilită, mințită și manipulată.

Voi, cei cocoțați în funcții, realizați măcar ce faceți? Înțelegeți cu cine vă purtați astfel?

Din cauza naturii extrem de sensibile a acestui caz, uneori sunt nevoit să public și asemenea mesaje. Nu pentru că mi-aș dori, ci pentru că tăcerea a devenit imposibilă.

Poate, totuși, vă va fi rușine…