Lecție de fact-checking: Cum am fost păcăliți de un Fake News
Recent am publicat o știre despre un presupus transport de drone prin Aeroportul Internațional Chișinău, care ar fi implicat o aeronavă cargo ucraineană. Analiza tehnică realizată ulterior și verificările noastre de ultimă oră au arătat că am fost folosiți pentru propagarea unei dezinformări de tip hibrid.
Pentru a clarifica definitiv situația, am solicitat verificări directe de la surse sigure din cadrul serviciilor logistice și de securitate ale Aeroportului Chișinău. Acestea au infirmat existența unui asemenea zbor sau a unei operațiuni de descărcare a unor componente militare în perioada indicată. Potrivit informațiilor obținute, registrele operaționale și logistice din acea noapte nu conțin nicio înregistrare care să corespundă informațiilor transmise nouă.
Cum a fost construit falsul?
Furt de imagini: Cutiile cu sigla „Drone Coalition” au fost decupate dintr-un depozit real din Letonia, dintr-un comunicat oficial din 2024 al Ministerului Apărării de la Riga, și introduse ulterior într-un context fals.
Context fals: elementele au fost prezentate ca făcând parte dintr-o operațiune recentă la Chișinău. Aeronava Antonov An-12, UR-CBG, a fost într-adevăr fotografiată anterior în Republica Moldova, însă în alte perioade și în alți ani.
Camionul fantomă: numărul de înmatriculare vizibil pe camion apare, potrivit verificărilor efectuate, asociat unui alt vehicul, iar imaginea camionului MAN provine dintr-o bază de date auto mai veche.
Ne asumăm public graba și lipsa de vigilență. Într-un climat regional tensionat, în care Republica Moldova este frecvent vizată de dezinformare, vom fi mult mai stricți în verificarea surselor și vom trece orice informație cu potențial sensibil prin filtre suplimentare de fact-checking înainte de publicare.
Post #11940
716
SPPOT O încărcătură cu posibile drone, surprinsă pe Aeroportul Chișinău. Mai mulți paleți pe care apare inscripția „Drone Coalition” au fost fotografiați în timpul descărcării dintr-un avion cargo. Aeronava din imagini este un Antonov An-12BP, înmatriculat UR-CBG…