TGViewer
Rugăciuni ☦ Rugăciuni ☦ @rugaciuni · 516 subscribers
Post #913 39
Rugăciune către Sfinții Cuvioși Daniil și Misail de la Mănăstirea Turnu

Binecuvântate locuri de închinare ne-aţi lăsat în Muntele Coziei, Sfinţilor Cuvioşi Daniil şi Misail, că, închinându-ne Moaştelor şi Icoanelor voastre şi intrând, cu evlavie, în peşterile săpate de mâinile voastre sfinte, primim puteri din Harul Dumnezeiesc, pe care le-aţi dobândit de la Hristos Domnul, ca o încununare a iubirii voastre de Dumnezeu, până la jertfirea deplină de sine, prin ascultare, smerenie, răbdare şi iubire de osteneală.

Primiţi, aşadar, smerita noastră cântare de laudă şi ne pomeniţi în rugăciunile voastre, prin care mijlociţi înaintea lui Dumnezeu pentru mănăstirea în care v-aţi nevoit, pentru ţara în care aţi vieţuit şi pentru toată creştinătatea Ortodoxă!

Cereţi de la Hristos, Dumnezeu-Omul, să păzească Biserica Sa de orice dezbinare, de năvălirea păgânilor şi de viforul rătăcirilor!

Dăruiţi tuturor credincioşilor dreptslăvitori înţelepciune, stăruinţă în apărarea Dreptei Credinţe şi spor în viaţa duhovnicească!

Fiţi luminători ai monahilor pe calea cea strâmtă şi aducătoare de mântuire!

Ca astfel să ne putem împărtăşi toţi de slava şi bucuria, cea nepieritoare, în Împărăţia cea veşnică, lăudând pe Tatăl şi pe Fiul şi pe Sfântul Duh, în vecii vecilor! Amin.
  • ❤ 4
More from @rugaciuni
  1. Oct 2, 2026Rugăciunea Sfântului Mucenic Ciprian, pentru izbăvirea de vrăji, blesteme și de toată lucr…
  2. Oct 2, 2026Rugăciune către Sfântul Preot Mărturisitor Dumitru Stăniloae O, cuvântătorule de Dumnezeu…
  3. Oct 1, 2026Rugăciuni către Maica Domnului O, Preacurată Maică a Domnului, a puterilor de sus, împărăt…
  4. Sep 30, 2026Rugăciune către Sfântul Grigorie Luminătorul Sfinte Ierarhe Grigorie, cel ce ai fost numit…
  5. Sep 27, 2026Rugăciunea către Maica Domnului a Sfântului Ierarh Martir Antim Ivireanu Stăpână de Dumnez…
  6. Sep 26, 2026Rugăciune către Sfântul Voievod Neagoe Basarab Doamne Dumnezeul nostru, Dumnezeul îndurări…
Threads Profile ViewerView any public Threads profile without an account.Open ThreadLook →Writing with AI? Make it sound human.Metric37 rewrites AI drafts so they read naturally. Free AI detector, 1,500 words free.Try Metric37 →