TGViewer
presedinta.md presedinta.md @presedinta_md · 562 subscribers
Post #295 504
Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, va participa luni, 13 iulie, la Paris, la reuniunea Coaliției de Voință, la invitația Președintelui Republicii Franceze, Emmanuel Macron. Este prima dată când Republica Moldova participă la o întâlnire a Coaliției de Voință.

Coaliția de Voință este un format de coordonare politică și diplomatică, co-prezidat de Franța, Germania și Regatul Unit, care reunește 37 de state, majoritatea europene. Scopul Coaliției este sprijinirea Ucrainei și asigurarea unei păci juste și durabile după încheierea armistițiului, pentru a preveni o nouă agresiune. Discuțiile de la Paris se vor axa pe consolidarea sprijinului pentru Ucraina.

Participarea Republicii Moldova la Coaliția de Voință este o continuare firească a sprijinului oferit Ucrainei. Participarea țării noastre este pe deplin compatibilă cu neutralitatea consfințită în Constituție: coaliția este un format de cooperare flexibil, iar din ea fac parte și alte state europene neutre. Fiecare stat participant decide singur forma și amploarea contribuției sale, în conformitate cu cadrul său constituțional.

De la începutul agresiunii Rusiei împotriva Ucrainei, Republica Moldova a sprijinit statul vecin: a oferit refugiu ucrainenilor care au fugit din calea războiului, a asigurat coridoare de tranzit pentru exporturile ucrainene, a acordat sprijin umanitar și energetic și a contribuit la instruirea geniștilor ucraineni în domeniul deminării umanitare. Cu o frontieră comună de 1.222 km, Republica Moldova este un partener de securitate de încredere pentru Ucraina și pentru restul Europei. Securitatea Ucrainei și securitatea Republicii Moldova sunt strâns legate: o pace justă și durabilă în Ucraina va însemna stabilitate pentru Moldova și pentru întregul continent.
More from @presedinta_md
  1. Oct 5, 2026Dragi profesori, Vă mulțumim pentru munca pe care o faceți zi de zi pentru fiecare copil.…
  2. Sep 21, 2026Conferința de presă susținută de Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, în urma ședinț…
  3. Aug 31, 2026Limba română este parte din ființa noastră. Părinții și bunicii noștri au continuat să o v…
  4. Aug 27, 2026Astăzi când sărbătorim 35 de ani de independență, vă mulțumesc că sunteți liberi, pentru c…
  5. Aug 24, 2026Astăzi, Ucraina împlinește 35 de ani de independență. Peste trei zile, Republica Moldova î…
  6. Aug 23, 2026Dragi tineri angajați ai statului, nu vă lăsați descurajați și nu vă lăsați demotivați. Me…
Threads Profile ViewerView any public Threads profile without an account.Open ThreadLook →Writing with AI? Make it sound human.Metric37 rewrites AI drafts so they read naturally. Free AI detector, 1,500 words free.Try Metric37 →