💰Comisia Unificată de Control sau ELDORADO pentru pensii privilegiate?
Partea 2.
🔥️️️️️️CUC activează după un act normativ propriu: Regulamentul aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 744/2011.
📃️️Potrivit lui, delegația Republicii Moldova în CUC activează permanent pentru
▪️controlul respectării regimului de încetare a focului,
▪️realizarea înțelegerilor privind retragerea forțelor armate, formațiunilor, tehnicii militare și armamentului,
▪️monitorizarea continuă a situației în Zona de Securitate și
▪️contribuirea la reglementarea pașnică a conflictului transnistrean.
🧐️️️️️️Pct. 9 al aceluiași Regulament stabilește categoriile din care sunt desemnați membrii și experții cu statut permanent:
📌reprezentanți ai domeniului apărării;
📌ai ordinii și securității publice și combaterii criminalității;
📌ai organului specializat în securitatea statului;
📌precum și reprezentanți ai altor autorități publice centrale sau locale „cu atribuții aferente domeniului de competență al delegației Republicii Moldova în CUC”.
🤔️️️️️️Pct. 10 prevede că:
în componența delegației sunt desemnate persoane cu funcții de răspundere, la propunerea conducătorilor autorităților, în coordonare cu viceprim-ministrul responsabil de reintegrare.
Considerăm că pct. 9 și pct. 10 trebuie interpretate cumulativ.
‼️Cu alte cuvinte, simplul fapt că o persoană este conducător, director, șef sau șef adjunct într-o instituție publică nu poate constitui, prin el însuși, temei suficient pentru acordarea statutului de expert permanent. Cerința privind funcția de răspundere de la pct. 10 nu poate înlătura cerința materială de la pct. 9, respectiv existența unei legături între atribuțiile instituției reprezentate și domeniul de competență al CUC.
🤦️️O interpretare contrară ar lipsi practic de conținut pct. 9 lit. e), deoarece ar însemna că orice conducător al oricărei autorități publice ar putea fi desemnat expert permanent indiferent de competențele instituției pe care o reprezintă.
Continuarea urmează👇️️
👀Urmareste OBSERVATORUL



