REACȚIE. „Reforma justiției nu se face schimbând regulile ca să iasă votul”. Olesea Stamate critică modificarea legii privind Comisia Vetting, declarată neconstituțională. Fosta deputată susține că majoritatea parlamentară a schimbat regulile după ce, în februarie, doi candidați străini pentru Comisia de evaluare a procurorilor nu au acumulat cele 61 de voturi necesare. O săptămână mai târziu, pragul a fost redus la 51 de voturi, printr-un amendament introdus în lectura a doua. Legea a fost promulgată în aceeași zi, iar candidații au fost numiți a doua zi. „Nu e vorba de oameni. E vorba de metodă. Fără consultări. Fără consens. Cu un amendament strecurat în lectura a doua”, a declarat fondatoarea Mișcării Civice Construim Încredere. Potrivit Olesei Stamate, reforma justiției are nevoie de încredere, transparență și respectarea Constituției, nu de modificarea regulilor pentru obținerea voturilor necesare.
DISTRIBUIE INDEX
Post #92687
1.67K
- 💯 13
- 👍 6
- ❤ 4
- 👎 4
- 👏 3
- 🤡 1