Post #92126
2.38K
REFORMA. „Taie primării, dar umflă ministerele”. Stimulentele promise de stat pentru amalgamarea localităților sunt insuficiente pentru investițiile de care au nevoie comunitățile, afirmă primara orașului Glodeni, Stela Onuțu. Potrivit acesteia, pentru localitățile vizate din raion ar urma să fie alocate, în două etape, aproape 50 de milioane de lei. „La prețurile de azi, ce faci cu 50 de milioane?”, întreabă Onuțu, precizând că banii nu ajung pentru proiecte majore de apeduct, canalizare și drumuri. Ea susține că un asemenea stimulent poate finanța o investiție punctuală, dar nu rezolvă necesitățile de dezvoltare pe termen lung. Primara critică și modul în care este promovată reforma administrației publice locale. Potrivit ei, autoritățile centrale vorbesc despre reducerea numărului de primării și primari, în timp ce la nivel central ministerele nu sunt reduse, iar numărul angajaților ar urma să crească. „Noi, jos, trebuie să ne unim, să reducem primării și primari, iar sus se mărește aparatul?”, spune Onuțu
- 💯 20
- 🤡 2
- ❤ 1