INVESTIȚIE. Banii care au stat la baza lansării FLYONE nu au apărut „peste noapte”, ci au fost acumulați în anii anteriori din alte afaceri ale grupului, inclusiv din aviație, catering și turism. Potrivit președintelui Consiliului de Administrație al companiei aeriene, Vladimir Cebotari, profiturile din aceste afaceri au fost în mare parte reinvestite, iar capitalul de pornire al FLYONE a fost completat ulterior prin încasări în avans, creditarea de către furnizori și împrumuturi, scrie Ziua. Cebotari afirmă că, înainte de lansarea FLYONE, grupul acumulase deja profituri de ordinul milioanelor de euro, iar operatorul turistic avea servicii vândute cu luni înainte. „Banii care erau acumulați în grup au fost reinvestiți în această companie”, a explicat acesta. Potrivit lui, FLYONE a devenit ulterior parte a unui „ecosistem” de afaceri din aviație, construit pe parcursul a aproape 20 de ani. El susține că sursele de finanțare și istoria fondării companiei au fost comunicate instituțiilor statului.
Sursa: Ziua
Post #91744
3.02K