TGViewer
Expres European Expres European @expres_steluta · 1.53K subscribers
Post #3098 260
Au început lucrările pentru ultimele părți a PRIA (3-5), rămasă nefinalizată de echipa care a avut contract cu Primăria pentru elaborarea documentației. Neîndeplinirea lucrării în termen a întârziat și procesul de aprobare a PUZ pentru nucleul istoric. Contăm acum pe o abordare responsabilă din partea echipei care va finaliza această etapă, astfel încât rezultatul să ofere orașului claritatea necesară privind protejarea, reabilitarea și dezvoltarea acestui teritoriu întins (cca 700 ha în centrul orașului). Elaborarea Regulamentului pentru zona cercetată și zona sa de protecție trebuie să aducă soluții fundamentate, care să permită păstrarea patrimoniului și valorificarea potențialului urban și economic al centrului. Tocmai de aceea, această etapă merită o discuție atentă despre regulile de care Chișinăul are nevoie pentru viitor.

Chișinăul are nevoie de o politică de patrimoniu echilibrată, care să asigure păstrarea valorilor istorice și, în același timp, să permită centrului să se reabiliteze, să atragă investiții și să se dezvolte economic. Contractarea lucrării PRIA, partea 2, în cadrul căreia experții trebuie să propună proiectul de Reglementări pentru teritoriul cercetat și zona sa de protecție, oferă ocazia de a transforma această necesitate într-un cadru concret. Rezultatul trebuie să fie un instrument prin care proprietarii, proiectanții și autoritățile să înțeleagă ce trebuie conservat, ce poate fi adaptat și unde sunt posibile intervenții prin construcții noi.

Miza este importantă pentru întregul oraș. Un teritoriu central de ordinul sutelor de hectare concentrează locuințe, instituții, servicii, activități economice și infrastructură. Reglementarea lui influențează capacitatea capitalei de a utiliza terenurile deja urbanizate, de a îmbunătăți condițiile de locuire și de a mobiliza resurse pentru restaurare. Protejarea patrimoniului trebuie să producă rezultate vizibile: clădiri întreținute, spații publice de calitate și un centru locuit, accesibil și activ.

Continuare aici
https://svetlana.dogotaru.net/pria-2/
  • ❤ 7
More from @expres_steluta
  1. Oct 16, 2026Surse oficiale.
  2. Oct 16, 2026Surse oficiale.
  3. Oct 16, 2026Surse oficiale.
  4. Oct 16, 2026Surse oficiale.
  5. Oct 16, 2026👆👆👆 Surse oficiale.
  6. Oct 16, 2026👆👆👆 Igor Grosu „- O să fie o inițiativă legislativă, o să vină Guvernul cu o astfel de…
Threads Profile ViewerView any public Threads profile without an account.Open ThreadLook →Writing with AI? Make it sound human.Metric37 rewrites AI drafts so they read naturally. Free AI detector, 1,500 words free.Try Metric37 →