🛑Știți cum fac cei de la SIS analize? Eu am scris odată numele șefului de direcție ce se ocupă de media, iar analizele lor sunt genial de tâmpite.
Într-o zi nu aveam ce face și băieții mi-au dat numărul lui Florea, directorul adjunct al SIS-ului și i-am scris să se ,,otibească” cu falsurile lor despre mine, deoarece tot ei arată prost, dar omul a citit și a mers să ,,caifuească” (cuvânt cu dublu sens 😉 )
Păi iată, acolo este direcție care monitorizează toate canalele de telegram, proștii monitorizează cine de la cine distribuie și prezintă asta ca o ,,setcă” de promovare xD. Ei sunt niște limitați și nu percep faptul că majoritatea celor de le telegram, opozanți al OPG-ului PAS, sunt prieteni sau cel puțin cunoștințe bune, care se ajută unul pe altul cu promovarea pentru a-și crește numărul de urmăritori.
Totodată, toți îl consideră pe Putin criminal și pe Maia Sandu ca cap al grupării criminale PAS. De aia, toți promovăm partidele de opoziție, pe toate, în afară de Furtună și toată șușura asta.
Ca să înțelegeți, toată promovarea reciprocă între canale, vânzătorii de chiloți de la SIS o prezintă partenerilor externi ca ,,setcă” de promovare a intereselor F.Ruse 😂.
Dar…. ce te poți aștepta de la Musteață… cel care le spunea la șefuleții de la SIS precum: ,,dacă cade regimul, ei nu vor fi doar condamnați, dar lichidați”, încercând să-i sperie pentru a continua crimele împotriva la oameni în interesul PAS.
Post #21086
3.36K
- 😁 9
- 🤔 3
- ❤ 2